Am 33 si merg pe 16.

Sambata seara, intr-un trio de concert deja consacrat in biroul nostru am fost in Preoteasa la Coma Light, light adica Unplugged.

Odata ajunsi, prima oprire a fost la bar de unde puteam admira in voie multimea de purtatori de shoezi, sepci si tunsori radicale.

(Niste oameni foarte frumosi de altfel si asta este un lucru care chiar ma bucura, ca de ceva timp incoace, in sfarsit pustii nostri arata la fel de bine ca pustii de afara. E un semn, fie el si superficial, ca generatia lor are mult mai multe sanse sa fie conectata pe bune cu ce se inatmpla in lumea asta mare.)

Revin. Deci, eram la bar si cum ne uitam noi in jur, Dan isi da seama de un lucru: ca de data asta, spre deosebire de alte concrete si mai ales spre deosebire de trecut, nu mai vede in jur fetze cunoscute:

Mai in gluma, mai in serios zice "Frate, am imbatranit. Sa-mi bag beep!, nu mai vad pe nimeni cunoscut!"
Iar eu zic, “Da”. Si eram gata-gata sa las sa-mi scape un oftat meditativo-nostalgic. Dar inainte sa se intample asta am inteles o chestie: bai tata, nu noi am imbatranit; ei au imbatranit. pentru ca ei nu mai sunt aici, in timp ce noi suntem.

Cu un zambet realtiv tamp pe moaca, produs de acest nou unghi de a vedea o chestiune deloc placuta, am mai ras o citirica si am intrat in sala. Concertul n-a semanat cu-cel-mai-difuzat-si-cunoscut-Unplugged-din-istoria-emtiviului, dar a fost foarte misto.

Iod, baietii din deshidere au fost smecheri si trioul nostru a votat-o in unanimitate pe tipa care a cantat cu ei drept Gagica Serii. La concurenta cu ea si cat pe ce sa ii fure locul a fost Andreea (Andreea si atat, ca nu ni s-a prezentat si cu celalalt nume): o adolescenta trashuita bine cu alcool, tutun si pastile, care a facut un show salbatic, foarte salbatic.