Daca Pastele – ca tot a trecut - e sarbatoare si are ajun de ce nu ar avea ajun si 1 mai?
Ca tot sarbatoare e. Si chiar daca nu vine cu miel si cozonaci e si ea la fel de pricopsita si de aducatoare de bucurii ca orice alta sarbatoare.
Asta ne-am zis azi noi, cei cativa oameni ramasi inca in agentie si am sarbatorit 30 aprilie cu film, popcorn si ciocolata.
Meeting room-ul a fost transformat repede in sala de cinema si daca am fi fost mai multi probabil ca ar fi devenit neincapator. Nu de alta, dar filmul –“Control” – era asteptat cu nerabdare de multi dintre noi.
Doamna Geta, care are grija de noi de ani si ani de zile, demonstreaza in imaginile de mai sus cum se face curatenia de Paste, daca vrei sa o faci serios. Si dumneaei a vrut.
Fiecare dintre noi cunoaste un Mihai. Stiti genul. Baiat destept, conectat, cu idei, cu initiativa. Si fiecare dintre noi cunoaste un Mircea. La fel de destept, cu la fel de multe idei, dar cu mai putina tragere de inima. Campania asta am am facut-o pentru toti Mircii - mai putin printzul! - pe care ii cunoastem. Pentru toti cei care inca asteapta sa isi ia un apartament, pentru cei care se uita cum pleaca altii in vacanta, pentru cei care se gandesc daca sa isi schimbe sau nu masina ori mobila din casa. Pentru toti cei care inca asteapta. Sau pentru a fi in spiritul campaniei, pentru toti cei care inca nu au sunat. Ca sa nu mai astepte, sa sune si sa traiasca. Ca e de bine.
Sambata seara, intr-un trio de concert deja consacrat in biroul nostru am fost in Preoteasa la Coma Light, light adica Unplugged.
Odata ajunsi, prima oprire a fost la bar de unde puteam admira in voie multimea de purtatori de shoezi, sepci si tunsori radicale.
(Niste oameni foarte frumosi de altfel si asta este un lucru care chiar ma bucura, ca de ceva timp incoace, in sfarsit pustii nostri arata la fel de bine ca pustii de afara. E un semn, fie el si superficial, ca generatia lor are mult mai multe sanse sa fie conectata pe bune cu ce se inatmpla in lumea asta mare.)
Revin. Deci, eram la bar si cum ne uitam noi in jur, Dan isi da seama de un lucru: ca de data asta, spre deosebire de alte concrete si mai ales spre deosebire de trecut, nu mai vede in jur fetze cunoscute:
Mai in gluma, mai in serios zice "Frate, am imbatranit. Sa-mi bag beep!, nu mai vad pe nimeni cunoscut!" Iar eu zic, “Da”. Si eram gata-gata sa las sa-mi scape un oftat meditativo-nostalgic. Dar inainte sa se intample asta am inteles o chestie: bai tata, nu noi am imbatranit; ei au imbatranit. pentru ca ei nu mai sunt aici, in timp ce noi suntem.
Cu un zambet realtiv tamp pe moaca, produs de acest nou unghi de a vedea o chestiune deloc placuta, am mai ras o citirica si am intrat in sala. Concertul n-a semanat cu-cel-mai-difuzat-si-cunoscut-Unplugged-din-istoria-emtiviului, dar a fost foarte misto.
Iod, baietii din deshidere au fost smecheri si trioul nostru a votat-o in unanimitate pe tipa care a cantat cu ei drept Gagica Serii. La concurenta cu ea si cat pe ce sa ii fure locul a fost Andreea (Andreea si atat, ca nu ni s-a prezentat si cu celalalt nume): o adolescenta trashuita bine cu alcool, tutun si pastile, care a facut un show salbatic, foarte salbatic.
