Ciocu' mic.

A new hero is in town. Si nu e vorba de vreun sequel la Batman sau 007, ci chiar de un baiat 100% autohton. Prietenii ii spun Iancu. Si dusmanii la fel. Cum si de ce face el dreptate, puteti afla vizionand productia de mai jos. Featuring: hoti, porci, taragot, noroi, crasma, localnici furiosi si tot ce mai vreti.

Maicuta Evnudia a trecut la cele sfinte

S.C. Odyssey Communication S.R.L. anunta cu regret incetarea din viata a preacuvioasei maicute Evnudia la data de 2 octombrie 2008. Trecerea la cele vesnice s-a petrecut asa cum si-a dorit maicuta, intr-un sicriu tip Death Magnetic.

Ca sa nu pici prost.

Prima data cand nimeresti prost e o intamplare, a doua oara e un accident, dar daca ti se intampla si a treia oara, bah mai bine stai acasa, fa curat, citeste, spala vase, croseteaza, spioneaza-ti vecinii, bate in calorifer, organizeaza vanatori de paienjeni si curse de gandaci, dormi, stai cu ochii pe pereti, fa orice numai nu iesi in oras.

Sau, daca chiar te arde sa iesi, pune mana pe un Zile si Nopti si afla unde e de mers si unde nu e.

Pe scurt, cam asta este esenta primei campanii pe care am facut-o pentru Zile si Nopti.

In chinurile facerii ei s-au chinuit Ina, Beni, Oana, Catalin, Dan si Vali, iar de mosit au mosit-o Juli, Ilinca, Ana-Maria si Ileana. Sa le traiasca plozii si sa ne vedem cu bine la botez.

Ewingi de Europa.

Al patrulea spot corporate Rompetrol este despre petrolistii tineri.
Filmat in trei tari, in el apar chiar angajati Rompetrol, care, slava Domnului, isi fac treaba de zi cu zi, mult mai bine decat canta.
Oricum, au dat bine la camera si cum, pana la urma, asta este tot ce conta, s-au consolat si ei cu faptul ca in viata nu poti sa le ai pe toate si dupa ce au plecat nebunii cu camera de filmat s-au intros linistiti la treburile lor.

Am fost spionati.

http://subiectiv.ro/media/spoilers-reclama-noua-pentru-vodafone/

Déjà vu.

Acum o mie de ani, incercand sa rezolve o problema de consistenta a brandului si sa stranga sub Connex toate celelalte sub-branduri, Kit a inventat faimoasul box cu taburi, inspirat din forma unei cartele SIM.
Intre timp, in mia de ani care a trecut, Connex a murit si odata cu el si boxul cu taburi, fie-i tarana usoara.




Azi insa, rasfoind un Sapte seri, am vazut o fantoma. Boxul cu taburi a reinviat. De data asta insa fara taburi si cu un alt colt sucit. Sa ii dorim o viata mai linistita si o moarte mai putin violenta decat cea a predecesorului sau. Amin.

De 10 ani ei, de 10 ani noi.

Istoria noastra cu Vodafone incepe de pe vremea Connex-ului.
Ultimul capitol l-am scris pentru Fundatia Vodafone care anul acesta a implinit 10 ani.
Daca nu l-ati vazut inca pe TV, enjoy it.

Un om, un carut si 20 bani/kg.

Dl Viorel nu este un ecologist.
Nu face parte nici din Greenpeace si nici dintr-o alta organizatie.
Nu se leaga cu lanturi de gardul Guvernului si nici nu ameninta ca isi da foc in Piata Victoriei daca se mai taie copaci in Bucuresti. Nu predica nici reciclarea si nici un stil de viata “verde”. Nu incearca sa te convinga de nimic.
Isi vede de treaba lui, pentru ca reciclarea este treaba lui. Pentru ridicola suma de 20 de bani pe kilogram bate tot orasul in lung si in lat cu carutul lui si aduna hartia de la cateva firme. Intr-o luna buna aduna 7- 8 tone de hartie si facand asta, face mult mai mult decat marea majoritate a oamenilor.
Respect.

Bucuresti - Beijing, via Samsung ft. Vodafone

In memoria colectiva 2008 va ramane anul in care Oprescu a castigat Bucurestiul, Mutu a ingropat Romania si China a organizat Jocurile Olimpice. Cel putin pana acum, in iunie, astea sunt reperele anului.
Din cele 3, noua ne-a picat cu tronc Olimpiada, pe care am combinat-o cu Samsung si Vodafone. Ce a iesit, a iesit cu largul concurs al domnului regizor Hypno si al baietilor de la The Mood (pe care daca nu ii stiti, ii puteti cunoaste aici http://www.myspace.com/themoodofficial sau ii puteti asculta live la Bestfest).

Singura diferenta intre 7 si 27 de ani e ce ai in pahar.

Nu am facut niciodata un secret din faptul ca ne place sa petrecem. Ne place. Pentru ca ne simtim bine impreuna, pentru ca ne place vinul (unora) si berea (altora), pentru ca avem o curte numai buna de party-uri, pentru ca ne distreaza sa ne auzim unii pe altii spunand tampenii dupa ce ne matolim, din obisnuinta, pentru ca se poate si din alte multe motive.

De data asta insa – 1 iunie, ca sa fiu mai precis – in curte pe Louis Blanc 9A a fost un alt gen de petrecere.
In loc de vin, suc.
In loc de resturi de pizza, praji.
In locul ineptiilor debitate de noi cu limba semi-impleticita, un magician.
In locul nostru, copiii nostri.
Ma rog, copiii celor care au copii.

Au ras, au mancat, au socializat, s-au masurat din ochi, s-au certat, s-au impacat. Ca si noi.
Cu singura diferenta ca ei nu au venit luni la munca.

Retoric, dar interesat pe bune.

Oare daca beau o bere in Birmingham ma intalnesc si eu cu Tom Smith?

Unbefuckinglievable!

Ei bine, da, el este: Serj Tankian, ex-vocal System of a Down intre trei dintre oamenii care si-ar fi dorit al dracului de mult sa ajunga la un concert SOAD cat inca baietii cantau impreuna. La concert n-au ajuns, dar au ajuns sa se traga in poza cu omul.

De la stanga la dreapta, loviti de norocul chior de a-l intalni pe tip pe o strada din Madrid, Raluca, Dan si Serban.

Amintiri dintr-o alta viata.

A fost odata ca niciodata, pe cand lucrurile in advertising erau mai simple si mai frumoase, un client care se numea Connex.Si care, la un moment dat, a aprobat asta:



Singurul spot filmat in Fire, cel putin din cate stiu eu - daca gresesc, sa ma corectati. Ce stiu sigur este ca am inceput filmarea pe la 7 dimineata, adica la vreo ora dupa ce clubul de-abia se golise si ca cele patru duzini de beri baute de rockerii din spot au animat atmosfera mai bine decat orice 1st AD.

Ne-am abonat la Effie.

Dupa cele 4 premii din 2006 si 2007 iata ca si in 2008 Efiie ne-a mai adus doua premii:un silver si un bronz. Premiantele mai sus.

Mica publicitate

Pierdut mascota Nutriday. Gasitorului recompensa. Pentru mai multe detalii, vezi mai sus.

Jani198811, n-ai vrea sa fii copy in Romania?

Din ciclul “nu mi-am uitat niciodata Vocabularul acasa”, Jani198811 ne demonstreaza ca are toate calitatile necesare pentru a face cariera in multe dintre agentiile de publicitate de la noi.

Lui Jani198811 i-a placut o melodie si i-a facut un videoclip. Ca sa il puna pe YouTube i-a dat si un nume interpretand creativ numele formatiei.
Scars on Broadway nu mai sunt Scars on Broadway. Sunt Scars On BroadWay.
BroadWay, adica broad, adica femei. Ce mai poti sa-i zici, decat job done si keep up the good work!

Bine macar ca dincolo de jocul de cuvinte prost – a nu se intelege ca exista jocuri de cuvinte bune, ca nu exista! - al central-europeanului, ramane muzica. Una foarte msito.
“They say”, ultima melodie a celor de la Scars on Broadway, trupa formata dupa destramarea (temporara spera fanii!) a celor de la SOAD.

La un an, la multi ani!

Acum un an, ca si azi de altfel, era ziua lui Valeriu si cele cateva sticle de vin care au inceput timid petrecerea s-au facut peste noapte 20-30 de sticle de vin luate in cateva reprize de la toate magazinele din jurul agentiei.
A fost o petrecere care s-a lasat cu picioare rupte, tomberoane daramate, tricouri irigate cu vin rosu, certuri conjugale violente, oglinzi de masini sparte, cicatrici si amintiri inca foarte vii si pentru unii dintre noi inca dureroase.
Cu toate acestea ne aducem aminte de ea cu foarte mare placere din doua motive.
In primul rand pentru ca a fost ziua lui Valeriu (la multi ani, Valeriu!)
Si in al doilea rand pentru ca a marcat inceputul unui lung sir de baute spontane le-as zice mai degraba decat petreceri (la fel, la multi ani, dragi baute!)
Sa ne traiti, sa va traim si sa ne bucuram cat mai des de voi.

7 mai, undeva in Vest.

In seara de 7 mai 2008, in jurul orei 19.oo, undeva in zona de Vest a tarii, o echipa de 11 pitici mercenari condusi de un Alb ca Zapada venetic au luat cu japca ceva ce nu era al lor. 

Efix – carburantul care curata injectoarele si aprinde spiritele.

Spotul “Efix” s-a conturat dupa doua saptamani de brainstorming-uri, o zi si o noapte petrecute in studiourile “Castel”, o relatie rece, precum berea Carlsberg, cu regizorul danez si cateva zile bune si pline de cautari si incercari in postproductie.
Insa momentul cel mai delicat a fost acela al alegerii pantofilor personajului, cele doua tabere (creatia si clientul) aruncand cele mai bune argumente in focul disputei.
Asadar, intrebarea este fireasca: va plac sau nu pantofii din spotul Efix? Pentru ca beneficiile carburantului sau calitatea spotului sunt indiscutabile.

Dupa-amiaza spre seara de ajun.

Daca Pastele – ca tot a trecut - e sarbatoare si are ajun de ce nu ar avea ajun si 1 mai?

Ca tot sarbatoare e. Si chiar daca nu vine cu miel si cozonaci e si ea la fel de pricopsita si de aducatoare de bucurii ca orice alta sarbatoare.

Asta ne-am zis azi noi, cei cativa oameni ramasi inca in agentie si am sarbatorit 30 aprilie cu film, popcorn si ciocolata.

Meeting room-ul a fost transformat repede in sala de cinema si daca am fi fost mai multi probabil ca ar fi devenit neincapator. Nu de alta, dar filmul –“Control” – era asteptat cu nerabdare de multi dintre noi.

Cat de in serios am luat curatenia de Paste.

Doamna Geta, care are grija de noi de ani si ani de zile, demonstreaza in imaginile de mai sus cum se face curatenia de Paste, daca vrei sa o faci serios.
Si dumneaei a vrut.

Abn are campanie. Daca va place, sunati-ne si voi.

Fiecare dintre noi cunoaste un Mihai. Stiti genul. Baiat destept, conectat, cu idei, cu initiativa. Si fiecare dintre noi cunoaste un Mircea. La fel de destept, cu la fel de multe idei, dar cu mai putina tragere de inima. Campania asta am am facut-o pentru toti Mircii - mai putin printzul! - pe care ii cunoastem. Pentru toti cei care inca asteapta sa isi ia un apartament, pentru cei care se uita cum pleaca altii in vacanta, pentru cei care se gandesc daca sa isi schimbe sau nu masina ori mobila din casa. Pentru toti cei care inca asteapta. Sau pentru a fi in spiritul campaniei, pentru toti cei care inca nu au sunat. Ca sa nu mai astepte, sa sune si sa traiasca. Ca e de bine.

Am 33 si merg pe 16.

Sambata seara, intr-un trio de concert deja consacrat in biroul nostru am fost in Preoteasa la Coma Light, light adica Unplugged.

Odata ajunsi, prima oprire a fost la bar de unde puteam admira in voie multimea de purtatori de shoezi, sepci si tunsori radicale.

(Niste oameni foarte frumosi de altfel si asta este un lucru care chiar ma bucura, ca de ceva timp incoace, in sfarsit pustii nostri arata la fel de bine ca pustii de afara. E un semn, fie el si superficial, ca generatia lor are mult mai multe sanse sa fie conectata pe bune cu ce se inatmpla in lumea asta mare.)

Revin. Deci, eram la bar si cum ne uitam noi in jur, Dan isi da seama de un lucru: ca de data asta, spre deosebire de alte concrete si mai ales spre deosebire de trecut, nu mai vede in jur fetze cunoscute:

Mai in gluma, mai in serios zice "Frate, am imbatranit. Sa-mi bag beep!, nu mai vad pe nimeni cunoscut!"
Iar eu zic, “Da”. Si eram gata-gata sa las sa-mi scape un oftat meditativo-nostalgic. Dar inainte sa se intample asta am inteles o chestie: bai tata, nu noi am imbatranit; ei au imbatranit. pentru ca ei nu mai sunt aici, in timp ce noi suntem.

Cu un zambet realtiv tamp pe moaca, produs de acest nou unghi de a vedea o chestiune deloc placuta, am mai ras o citirica si am intrat in sala. Concertul n-a semanat cu-cel-mai-difuzat-si-cunoscut-Unplugged-din-istoria-emtiviului, dar a fost foarte misto.

Iod, baietii din deshidere au fost smecheri si trioul nostru a votat-o in unanimitate pe tipa care a cantat cu ei drept Gagica Serii. La concurenta cu ea si cat pe ce sa ii fure locul a fost Andreea (Andreea si atat, ca nu ni s-a prezentat si cu celalalt nume): o adolescenta trashuita bine cu alcool, tutun si pastile, care a facut un show salbatic, foarte salbatic.